Raraul

Dacă veţi pleca în concediu prin Moldova spre Câmplulung Moldovenesc, o să vă daţi seama că se vorbeşte tot mai puţin despre Ceahlău, muntele venerat al Moldovei, pentru a face loc treptat, în inima oamenilor, unui alt munte - Rarăul. Cum ajungi pe ţinuturile păduroase ale acestui munte, te afunzi într-o lume de legendă.

Întovărăşiţi de-o călăuză din Câmpulung, plecăm spre muntele Rarău - unul din cele mai înalte piscuri din Carpaţi. Drumul este accidentat şi doar cu o maşină puternică poţi urca pe drumurile ce învăluie muntele asemeni unui colier.

Localnicii aseamănă muntele lor cu un colţ de Rai, pentru că soarele răsare sau apune pe Rarău, norii se adună sau se împrăştie de pe Rarău, Moldova şi Bistriţa curg de o parte şi de cealaltă a Rarăului, iar turmele urcă sau coboară tot de pe Rarău. Chiar şi orăşeanul simte ceva ciudat când lumea din care vine dispare parcă brusc în faţa sălbăticiunii pădurii şi a stâncilor falnice.

De altfel, în Bucovina totul gravitează în jurul Rarăului. Este un fel de buric al lumii, semeţ, cu piscuri albe de calcar.

Dacă ajungi pe Rarău şi priveşti în jur, începi că înţelegi fascinaţia pe care muntele şi locurile sale o exercită asupra oamenilor. Totul este perfect: iarba, copacii, cerul albastru şi liniştea desăvârşită. Aerul te îmbată, miroase a răşină, a apă şi a flori albe de colţ. E atât de frumos, încât oboseala drumului e răsplătită pe deplin.

Eleganta cetate de piatră a Rarăului aduce pe pământul Bucovinei un crâmpei din peisajele Alpilor. Albul cenuşiu de diluează, spre poale, în verdele închis al codrului de brad, spart din loc în loc de verdele deschis al pajiştilor, împestriţate şi ele de florile de munte.

Cea mai de preţ comoară pe care aceşti munţi o protejează de secole sunt Pietrele Doamnei - două stânci gigantice, înnegrite de timp, sfâşiate de furtuni şi care, văzute printre neguri, seamănă cu un castel fantomatic. Şi cum o astfel de frumuseţe nu se lasă cucerită de fitecine, drumul este foarte anevoios şi fără un ghid priceput e riscant să te aventurezi. Poteca strâmtă abia lasă loc să aşezi piciorul, iar în stânga, cum urci, se cască o prăpastie fioroasă. Cu cât înaintăm, cărarea se strâmtează din ce în ce mai mult şi pe unele locuri dispare cu totul. Deasupra razele soarelui scânteie în mii de colori. Am ajuns la stâncile uriaşe. S-ar zice că Rarăul, cât e de mare, se încovoaie dureros sub povara lor. La picioarele stâncilor ne atrage atenţia un soi de vizuină care se deschide şi merge adânc în pământ. În jurul Pietrelor Doamnei au circulat tot felulul de legende.


REALITATEA.NET - Rarăul, stăpânul Bucovinei