O zi speciala e o zi cu familia mea!

poveste scrisa de nadia.r 

2 August 2011

97

Pasim tacuti unul dupa celalalt prin iarba uda de roua,eu ma gandesc la noi,la ce o sa fie si ma rog in gand sa gasim o solutie la toate grijile noastre.Toti merg linistiti ,i-am privit pe furis si am incercat sa le citesc gandurile ,nu,nu reusesc decat sa-mi dau seama ca e o tensiune instalata intre noi,o tensiune pe care vreau sa o descarc fara sa ne certam.Viata e mult prea trista sa o impovaram doar cu certuri si reprosuri. Copiii au gasit un fluture albastru,rasetele lor de bucurie rasuna in ecou,ce simplu poate fi,un lucru marunt iti aduce veselie in suflet,dar el?Cum sa reusesc sa-l  scot din gandurile care i-au incruntat fata?Il privesc iar,fiecare rid  are povestea lui,am observat si doua fire albe,oare cum nu le-am vazut pana acum?Imi fac curaj si ma apropii,il prind de mana ,e atat de aspra si batatorita iar primul impuls e sa o sarut,dulce, tandru.Fata i se destinde si in coltul ochiului drept straluceste o lacrima:

“Multumesc ,ca existi si ca ai ggrija de noi”.”Nu  e de ajuns,nu reusesc sa fac totul cum trebuie oricat as munci”.Ma cuibaresc in bratele lui si as vrea sa opresc timpul in loc,sa nu las aceasta clipa sa treaca peste noi,copiii inca alearga dupa fluturele albastru iar noi cautam un petic de cer senin,un loc de unde sa putem rupe perdeaua de neguri.Ne privim in ochi si nu stim daca vom reusi dar zambim fiindca stim ca impreuna  vom face tot ce se poate.

413 afisari

Tag-uri:

Poveste fara titlu

poveste scrisa de nadia.r 

20 Iulie 2010

117

Era destul de frig afara ,ma trezisem sa aprind focul in soba si sa-mi acopar micutii,am cautat ceasul si am vazut ca era doar ora patru,avusesem un cosmar si-mi pierise somnul asa ca am renuntat sa mai dorm.Ganduri negre imi intunecau mintea si lacrimile de disperare imi ardeau obrajii,oare cum sa fac?Imi pierdusem orice speranta ca va fi bine iar tensiunea in casa statea incordata sa explodeze.Focul trosnea iar flacarile luminau tavanul intr-un joc doar de ele stiut ,simteam ca am nevoie de ceva,am deschis dulapul si am gasit cutia mea verde fermecata de la Iacobs,,oauu o sa beau o cafea,m-am gandit repede .Amestecam cu lingurita in cana amestecandu-mi toate grijile si nevoile in ea,aroma blanda ma imbata de fericire,era un rasfat total,am simtit cum voia buna si speranta imi revin,ma gandeam la cat imi suparasem sotul seara cand se intorsese fara bani acasa,realizam cat de prost s-a simtit cand eu cea care trebuia sa-l incurajez m-am uitat urat si am cazut in tacere,nu era vina lui,nici a nmea sau a micutilor nostri,era vina sortii.Minute in sir am sorbit din licoarea fermecata a cafelei si am privit cum fulgii grei acopera padurea.Trebuia sa lupt si trebuia sa-mi impac sotul si asa ostenit de munca si de suparari.Am umplut o cana de cafea ,am mers langa pat si l-am trezit cu un sarut.”Buna dimineata iubire,bei o cafea?”Ochii lui s-au umezit de lacrimi,mi-a zambit,un zambet minunat care-l credeam pierdut,am baut cafeaua la usa sobei in camera luminata doar de foc si de zorii zilei ce se chinuiau sa vina.Ne priveam unul pe celalalt  fara sa ne spunem nimic,de fapt ne intelegeam din priviri,acea cafea aromata ne schimbase cursul vietii.Ne gandeam la diminetile pierdute,ne gandeam la cele viitoare in care nu avea sa ne lipseasca cafeaua cu gust de iubire.

Au trecut luni,mai greu si mai usor dar niciodata nu am mai lasat supararea sa ne desparta,si acum ,in fiecare dimineata ne trezim in mirosul alintaromat al cafelei Iacobs iar zilele par mai senine,iar noi mai uniti ca niciodata.

In fotografie  vedeti ceea ce vad eu in fiecare dimineata cand deschid ochii,e un taram de vis,cine nu ar dori sa bea cafeaua aici?

486 afisari

Tag-uri:

Imi doresc zambetul inapoi!

poveste scrisa de nadia.r 

18 Noiembrie 2010

65

Anul acesta a fost unul foarte greu ,poate cel mai greu si mai urat din viata mea!Daca in primele luni credeam ca mai rau nu se poate,nu aveam niciunul serviciu si nici bani pentru supravietuire in septembrie mi-am pierdut si taticul meu drag.A fost groaznic sa realizez ca in cateva secunde tati al meu nu mai era viu,groaznic sa sarut o cruce rece in loc de fruntea calda a parintelui meu.Timp de patruzeci de zile au urmat drumuri la cimitir zilnic de mana cu fiul meu cel mic desi erau dus -intors sase kilometri,am varsat lacrimi amare in genunchi langa mormant apoi ma linisteam si il rugam pe tati sa ma ajute sa rezist.Au trecut doua luni,acum mergem la cateva zile,ieri mi-am auzit copilul spunand”Bunicule daca poti de acolo de sus ajut-o pe mami sa zambeasca din nou,mami nu mai zambeste de cand ai plecat tu “.L-am luat in brate si i-am promis ca o sa zambesc iar pentru el.

As vrea sa pot zambi din nou pentru copiii mei,sa se sparga ghinionul si anul viitor sa fie unul mai bun,nu doar pentru mine ci pentru noi toti!

301 afisari

Tag-uri: dorinta, zambet

Zapada tarzie

Decembrie 12, 2011 de nadia.r   in Cel mai frumos cadou sunt momentele impreuna

7 Comentarii

-Sa nu ma lasi singura de Craciun,sa nu ma lasi si tu.A  spus trista privind fotografia cu margini ingalbenite de vremuri.Din poza zambesc doi parinti alaturi de trei copii .

O privesc si eu,in sufletul meu se da o lupta crancena,avem totul programat,,vorbesc doar de plecare,de weekendul castigat la concurs.Ma lupt de mult sa le ofer o astfel de iesire dar viata e mult prea grea sa pot pune deoparte si pentru vacante.E cadoul lor,de zece zile pregatesc bagajele cum sa le stric bucuria?Sa le spun ca nu mai merg fiindca mama e in spital?Stiu ,stiu,e si bunica lor dar stii tu cum sunt copii .Am s-o sun pe sora mea,pe fratele meu,voi rezolva cumva sa vina ei ,sunt doar doua zile,e si mama lor.

Noaptea a fost una grea,vise agitate,amertecate din care nu puteam intelege nimic,am o stare grea,apasatoare,e fluierul ceainicului?A,nu ,e telefonul,aseara nu mi-a raspuns nimeni,acum sunt doua mesaje,primul:”te sun mai tarziu nu am timp si chiar nu pot sa schimb programul” al doilea “te sun cand pot,sunt ocupata cu munca,am si musafiri,nu pot contramanda nimic”

Micul dejun e pe masa iar ei nu mai vin,incep sa-i strig pe rand

-Grabiti-va,eu trebuie sa merg si la spital,ce tot faceti acolo?Au aparut tacuti asezandu-se in liniste,nimeni nu scoate un sunet,sunt tristi,in bucatarie il intreb pe sotul meu :

-Le-ai spus tu ceva?De ce sunt asa cuminti?

-Nu,probabil au vazut ca esti trista ,mi-a spus sarutandu-mi fiecare ochi .

-Ma duc la mama,azi o externeaza,i-am intins telefonul cu mesajele izbucnind in plans.

-Stiu,am vorbit si eu cu ei aseara,adormisei si nu am vrut sa te trezesc.

-Dragul meu,mergeti doar voi,o sa raman cu mama,nu vreau sa le stric bucuria copiilor,m-a imbratisat tacut,o imbratisare din care nu m-as fi desprins niciodata,a incuviintat din cap.

Ne-am luat ramas bun cu lacrimi in ochi privindu-i pe geamul salonului cum taraie dupa ei gentile mari:).Mama ma asteapta cuminte pe marginea patului,o i-au de mana si plecam ,drumul e lung.In autobuz am timp sa ma gandesc la multe,in timp ce ea doarme cu capul pe umarul meu imi amintesc ca si eu faceam la fel cand eram mica.Pe drumul spre casa cufundata in intuneric a inceput sa ninga,fulgi mari si desi se aseaza peste noi,e aproape noapte ,incerc sa descui usa dar nu reusesc,broasca s-a intepenit de frig,deodata…usa se deschide singura,luminile se aprind…

-Surpriza!!!ha ha ha  ))

-Ce e cu voi aici?Trebuia sa fiti in excursie,sunt toti,sotul copiii,sora si fratele,iar mama ,mama radiaza de fericire,casa miroase a craciun,prajitura cu mar,crengute de brad,iar afara ninge,o zapada tarzie.Din tabloul de la capul patului tati ne zambeste ,e fericit fiindca a reusit ceea ce aseara parea imposibil,ne-a adus impreuna poate pentru ultima data .Inca nu pot sa-mi revin,in vale se aud colinzi semn ca nu e un vis.

Craciun fericit!